duminică, 22 noiembrie 2009

SINT UN PACATOS,PARINTE!

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi se roagă: - Fie-ţi milă
De un suflet păcătos!

Chiar în săptamâna mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu-ndurare,
Uite, am păcătuit !

- Ai furat ? întreabă popa
- Nu prea sfinte! Fără vrere
M-am dat răului şi hopa
În grădină c'o muiere !

- Vai de mine, vai de mine ...
Greu păcat ai săvârşit ...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.

- Nu pot, a răspuns Arvinte
Să-mi fac chinul şi mai greu
Nu pot s-o divulg Părinte
Că mă bate Dumnezeu !

... Era'naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar ...

- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smardan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum !

... Şi-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit ...

- Poate-ai fost cu Mitza Creaţa
Cea uşoară ca un fulg ?
- Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg !

... Durdulie, 'mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-odată,
Ai simţit în vine foc !

- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun ?
- Oh! Degeaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun !

O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat!

- Bine, du-te, meditează,
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibe-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântu'
S-a-ntâlnit cu Calistrat
Care-ntreabă: - Ei, Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat ?

- Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi !

ION MINULESCU

Un comentariu:

Anonim spunea...

Scrisa de Ion Minulescu sau Ion Pribeagu?