Trag aer adanc in piept, iau loc la birou si acum, gata, pot sa recunosc: casnicia ma inspaimanta. Casniciile ma fac sa o iau la fuga. In zilele noastre, in tiparul social in care incercam sa supravietuim, pirostriile si-au pierdut greutatea. Secolul XX ne-a adus alte modele si alte valori. Iar secolul XXI nu pare sa schimbe in sens pozitiv situatia, ci, din contra, o acutizeaza.
Cand primesc o invitatie la nunta, ma intreb mereu, invariabil, "DE CE?". De ce se mai casatoresc oamenii in zilele noastre. Cand spun oamenii, ma refer mai ales la mediile intelectuale din orasele mari. Inteleg ca in mediul rural, exista o presiune foarte mare exercitata de comunitate asupra unui cuplu care hotaraste sa convietuiasca fara ca inainte sa faca vizita obligatorie la biserica si la primarie. Insa, in mediul urban, o nunta anuntata cu surle si trambite imi provoaca mereu o mare nedumerire.
Motivele uimirii mele sunt multiple si pot parea simpliste, insa ma vad nevoita sa le enunt din nou intrucat niciuna dintre perechile de miri “interogati” nu a dat un raspuns satisfacator exigentelor mele de fiinta vesnic sceptica, venita sa strice bucuria nuntasilor cu intrebari stanjenitoare, pe care toti le au in minte, dar nimeni nu indrazneste sa le formuleze. Haideti sa incercam sa le excludem, pe rand.
1. Dragostea nu mai este de mult fundamentul casatoriei caci, daca ar fi fost, cei doi nu ar fi asteptat 8 ani pana sa se roage in biserica sa le fie dati copiii Rahelei. Sunt prea putine cuplurile care ajung sa se casatoreasca azi fara ca inainte sa treaca prin acea perioada de concubinaj care dureaza, in cele mai multe cazuri, minim 3 ani. Asadar, cred ca dupa trei ani de zile nu mai poate constitui o surpriza pentru nimeni faptul ca iubitul tau nu poate deschide un ochi pana nu simte miros de cafea in casa sau ca este inocentul vesnic inselat de vanzatorii din piata. Deci cade impresia de noutate si fascinatie eterna atunci cand te muti cu cineva.
2. "Ne casatorim ca sa ne cumparam o casa". O masina, un aspirator, un scorcator etc. Acesta este un motiv care tine mai mult de realitatea romaneasca. In alte parti ale lumii, cuplurile care traiesc in concubinaj pot solicita un credit de la banca avand aceeasi legitimitate in fata legii ca cele casatorite. Insa altceva as dori eu sa scot in evidenta aici, ceva ce suna poate ca unul dintre cele mai crude lucruri: faptul ca nu avem incredere in celalalt. Faptul ca ne ducem in biserica si ne juram credinta si dragoste eterna, dar, cu toate acestea, ne temem ca cel caruia i-am jurat azi maine ar fi in stare sa ne dea afara din casa daca ne-am certa, daca intre noi ar izbucni un conflict.
Faptul ca, pentru a ne cumpara bunuri, pentru a avea ceva material, trebuie sa juram inainte pe cele sufletesti, pe cele sfinte. Casa, masina, aspiratorul trebuie stropite cu "sentimentele noastre pure si imaculate". Daca casnicia s-a redus la un parteneriat pe care il incheiem in vederea obtinerii unui anumit confort material, atunci haideti sa renuntam la tot fastul, sa nu mai invitam oameni, sa nu mai chemam preoti, sa nu mai ducem mireasa noaptea la Arcul de Triumf sau in Parcul Herastrau, ci s-o facem decent, solemn. Nu angajam lautari atunci cand semnam un contract, nu?
3. "Ne casatorim pentru ca avem o varsta si vrem copii". Inteleg ca exista o varsta la care fiinta umana intruneste o serie de calitati, are acele conditii optime procrearii. Asta e una dintre cruzimile biologiei. Pe care o inteleg si o accept. Stiu ca exista femei care isi plang in fiecare luna ovulele irosite. Pentru ca, deh, noi ne nastem cu un numar limitat de astfel de celule si suplimentari de stoc nu exista. Dar iarasi dorinta de urmasi nu mi se pare suficienta pentru a motiva o casnicie. Copii se pot face si fara consimtamantul preotului. Ma tem ca avem nevoie de aprobarea statului numai ca mijloc de aparare in cazul unui esec.
Toate acestea ma duc la urmatoarea concluzie: oamenii se casatoresc de frica. Oamenii nu se mai casatoresc din iubire. Certificatul de casatorie constituie o garantie, o salvare in cazul in care relatia nu mai functioneaza. Nu este vorba insa de o garantie de ordin sentimental, ci de una sociala si materiala.
Asa ca nu mai inteleg deloc mandria celor care declara "ne casatorim". De ce sa fii bucuros? Pentru ca nu ai incredere in cel de langa tine si te gandesti ca o bucata de hartie il va obliga la lucruri pe care nu le-ar face nefortat fiind? Cum poti sa respiri langa cineva daca undeva, la subsol, putrezeste incet, dar sigur, lesul indoielii?
Singurele casatorii pe care le mai aplaud sunt cele impulsive. Cele nascute din pasiune si din inconstienta romanticului. Da, pe aceia nu-i suspectez de ganduri ascunse, secundare, de formularea unor polite, de impartirea casniciei in etapele necesare rambursarii unor credite sau in cele ale cresterii unui copil. In rest, insa, in lumea moderna, casatoriile incheiate in conditiile descrise mai sus (concubinaj indelungat, relatii de durata) au un miros suspect.
Hai sa facem un exercitiu de sinceritate, vorba lui Turcescu: voi de ce v-ati casatori/ casatorit?
flu.ro
