Adrian Paunescu - Elegia ultimei iubiri

Aceste nopti de insomnie,
aceste pauze-n destin,
ti le dedic, pe toate, tie,
cu toata moartea ce-o contin.

Cand se va face socoteala,
scazand tot timpul nedormit,
vei sti sa-ti intelegi greseala
si cat de tanar am murit.

Parca te simt la mii de leghe
pe-o nava care ar lua,
in toata starea mea de veghe,
oceanu-ntoarcerii, cu ea


 Iar daca as cadea departe,
cu tot acest prapad al meu,
eu m-as ruga si peste moarte,
de grija ta, lui Dumnezeu.

Nici nu prea stiu cum ti-este bine,
sa fie zgomot sau desert,
sa-mi amintesc sau nu de tine,
sa ma mai ierti, sa te mai iert?


In insomnia mea de noapte,
in ratacirea mea de zi,
ti-aud si mers, ti-aud si soapte,
de parca ne-am si intalni.

O, tu esti boala mintii mele
si sufar suferinta ta,
nu poate viata sa ma spele
de tot ce se va intampla.

Si-n tot ce-n fata mea revine,
in toate crimele din drum,
mereu e vorba despre tine,
dar sa te apar nu am cum.

Eu nu ma pot juca de-a tine,
nici chiar cu amintirea mea,
dar sa-mi vorbeasca fitecine
de ce mai faci, n-as suporta.

Ma rog de Dumnezeu cel Mare,
in ochii caruia sa uit,
sa-mi dea un drog de vindecare,
sa pot sa dorm, ca sa te uit.

Nimic din tot ce-ar fi sa fie,
in zari de minus sau de plus,
nu mi se poate spune mie,
atat cat te-am pastrat de sus.

Pentru imaginea curata
la care am visat in doi,
ninsoarea chiar e-un fel de pata,
iar floarea de cires noroi.

Ca pe o rodnica greseala
te port in fiecare gand,
spre insomnia mea finala
pe care ti-o dedic plangand.

 Si-mi pare o complicitate
si-mi pare vina si pacat,
obisnuitul fapt ca poate
in alte lumi ai respirat.

Ma doare fiecare veste,
ma doare ziua fara vesti,
nimic posibil nu mai este,
dar tu, iubire, unde esti?

Si, ca sa scap macar de plansu-mi,
ca sa ma pot elibera,
va trebui sa cred eu insumi
intr-o minciuna de a mea.

Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
când esti nefericit nu are sens sa o spui.

când vrei sa strângi în brate nu ai pe cine.
când vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
când esti la pamânt cine se intereseaza de tine?
cui îi pasa? cui o sa-i pese vreodata?

fii tu lânga mine, gândeste-te la mine.
poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
nu ma parasi, caci n-as mai suporta înca o ruptura.
fii lânga mine, tine cu mine.

întelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanenta.
hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.


Mircea Cartarescu

"Când voi fi-mbătrânit destul" de Ana Blandiana

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;
O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;
În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;
Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,
Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.

Un brailean de exceptie

GRORGE CALINESCU INTERDICTIE

Nici n-ai iesit pe usa cea de perete data,
Si-ncep sa numar ziua cand vei veni din nou,
Ma învelesti cu parul si ma saruti o data,
Si pieri din fata mea cantand ca un ecou.



Iubirea mea-i facuta din grija si-asteptare,
Sa merg cu tine-alaturi îmi este interzis.
Stai într-un turn de aur sclipind în departare,
Si ca s-ajungi la mine tu zbori peste-un abis.



La ora fermecata te-astept cu îndoiala,
De-ntarzii simt o spaima, de vii, melancolie,
Mi-e teama de-aceea zi în veci catastrofala
Cand nu te va misca a mea thaumaturgie.



Din mine trupul tau nu se va face rodnic,
Putin te strang în brate, mai mult te vad în vis,
Nu-ti voi fi mire sacru, ci pururi un logodnic,
Sa merg cu tine-alaturi îmi este interzis.

ADRIAN PAUNESCU

Totuşi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Nicolae Alexandru-Vest – Pana la tine

Pana la tine, dragostea mea,

E cale doar de-o ninsoare

Si parca ma mustra ceva

Cand zapada se lasa calcata-n picioare.



Pana la tine, dragostea mea,

Am sa ma pierd in frig si-n ceata,

Sa suflu in palme ca si cum m-as ruga.

Cuvintele sa-mi fie cuie de gheata.




Pana la tine, dragostea mea,

E-un falfait de aripi in frig.

Aici sunt atat de singur, incat

Nici nu ma mai aud cand te strig.



Pana la tine, dragostea mea,

E sangele acesta dovada.

Eu te astept cu bratele intinse

Intre doi talhari de zapada.

SINT UN PACATOS,PARINTE!

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi se roagă: - Fie-ţi milă
De un suflet păcătos!

Chiar în săptamâna mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu-ndurare,
Uite, am păcătuit !

- Ai furat ? întreabă popa
- Nu prea sfinte! Fără vrere
M-am dat răului şi hopa
În grădină c'o muiere !

- Vai de mine, vai de mine ...
Greu păcat ai săvârşit ...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.

- Nu pot, a răspuns Arvinte
Să-mi fac chinul şi mai greu
Nu pot s-o divulg Părinte
Că mă bate Dumnezeu !

... Era'naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar ...

- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smardan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum !

... Şi-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit ...

- Poate-ai fost cu Mitza Creaţa
Cea uşoară ca un fulg ?
- Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg !

... Durdulie, 'mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-odată,
Ai simţit în vine foc !

- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun ?
- Oh! Degeaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun !

O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat!

- Bine, du-te, meditează,
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibe-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântu'
S-a-ntâlnit cu Calistrat
Care-ntreabă: - Ei, Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat ?

- Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi !

ION MINULESCU

RONDELUL ROZELOR CE MOR

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.


Alexandru Macedonski

BALADA MOTANULUI

Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

La ora când tiris-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
sã urlu a pustiu la luna.

Si-atuncea, sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine
si sã mã-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.

De sus, din virful saptaminii,
sã le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii,
precum fac ciinii pentr-un os.

Si iarasi sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine,
iar eu sã urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Când zorii ziua o deznoada
sã mã tot duc, sã mã tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.

Jegos si obosit, apoi,
cu matele în liturghie,
sã mã adun, sã mã-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.

Ca-n fata unui sobolan
spinarea sã mi-o fac colan
sã scuip, sã scuip si-n urma iar
hai-hui sã plec pe strazi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
sã le gonesc pe la pricini,
sã-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Iar când o fi uitat sã mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu sã stea.

"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."

11 August 1955

CE MAI SPUN BARBATII...

"-O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie...Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei.De cele mai multe ori te obisnuiesti greu, la inceput, sa-ti placa femeia fara care mai tarziu nu mai poti trai.Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere.Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj.Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica.Inabusi in tine mugurii oricaror altor prietenii si iubiri.Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei.Vrei succese ca sa ai surasul ei.
Iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum a dorit ea.Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru doi insi.A plecat de acasa si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva...Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire cand, dupa greutati materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere.
Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei.Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt."

A spus-o unul din marii nostri "misogini",dar un minunat scriitor: CAMIL PETRESCU....probabil in perioada cind era indragostit de Cella Serghi...sau nu...

CINE MOARE- PABLO NERUDA

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei,urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul
unui vartej de emotii,acele emotii care fac ochii sa
straluceasca,oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din ei el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin ,amintindu-ne intodeauna ca
"a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti,infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi,plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti,minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit,doreste-ti in
fiecare zi...

MINULESCU,MON AMOUR

Un poet pe care-l iubesc la nebunie si de care mi-e dor mereu:Ion Minulescu


“Drum crucial”

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!…

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!…





Romanţă fără muzică


În seara când ne-om întâlni -

Căci va veni şi seara-aceea -

În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint

Şi-ţi voi citi

Capitole din epopeea

Amantelor din Siracuza,

Citera,

Lesbos

Şi Corint…

Şi-n seara când ne-om întâlni

Te-oi întreba,

Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:

- Voieşti sau nu să fii a mea?

.

În seara când ne vom iubi -

Căci va veni şi seara-aceea -

În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă

Ne vom închide-apoi în casă

Şi vom zvârli în stradă cheia…

Şi-n seara când ne vom iubi

Te-oi întreba,

Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:

- Voieşti să nu mai fii a mea?…

.

Şi-n seara când ne-om despărţi -

Căci va veni şi seara-aceea -

Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,

Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa

În cartea roză-a epopeii

Amantelor din Siracuza,

Citera,

Lesbos

Şi Corint…

Şi-n seara când ne-om despărţi

Te voi ruga,

Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit ‘naintea ta:

- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!…

de ce murim - Pablo Neruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care învaţă ochii să stălucească, oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert ca să-şi îndeplinească un vis;
cine nu-şi permite măcar o data în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă, cunoaşte răspunsul.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim ...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înseli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi ...

O poezie pe care aproape c-o uitasem si care mi-era tare draga....acum am regasit-o:

DACA de Joseph Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd
şi fiindcă o ai, te-apasă sub vorbe care dor;
dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor.

Dacă de aşteptare, nu oboseşti nicând,
nici de minciună goală nu-ţi clatini gândul drept;
dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând,
şi totuşi nu-ţi pui mască de sfând sau de-nţelept.

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e unic ţel;
dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel.

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt,
răstălmăcit, naivii să-l ducă în ispită;
sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
de poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită.

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale,
ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa;
şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale,
fără să spui o vorbă de neizbânda ta.

Dacă poţi gândul, nervii şi inima, să-i pui,
să te slujească încă peste puterea lor;
deşi în trupul firav o altă forţă nu-i,
afară de voinţa ce le impune, spor.

Dacă te vrea mulţimea deşi n-ai linguşit,
sau lângă rege umbli ca lâng-un oarecare;
dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare.

Dacă ajungi să umpli minutul trecător,
cu şaizeci de clipe de veşnicii, mereu;
vei fi pe-ntreg pământul deplin stăpânitor
şi, mai presus de toate, un OM_copilul meu!

george tarnea - sirop....de primavara

Si daca tot e atit de frumos afara,de cald,de frumos mirositor,de plin de viata....sa ne aducem aminte de un poet care a scris rinduri absolut minunate,George Tarnea....o sa va placa:

Balada mortii repetate

Spune-mi ca vrei si pot sa zbor
Printr-un vartej ametitor,
Pana rasar la tine-n prag,
Sa-mi mori de dor,sa-ti mor de drag...

Spune-mi ca vrei si pot s-ajung
Pe-un drum,oricat ar fi de lung,
Doar ca sa-ti vin in ajutor,
Sa-mi mori de drag,sa-ti mor de dor.




Elegia risipitorului de iubire

Prea usor pierd vremea
Si prea greu strang bani,
Sa mai stiu ce-nseamna
Pretul unor ani.

Dar, cu toate-acestea
,Le ofer mereu
Altor ani , de-a-valma,
Casa-n trupul meu.

Numai sa nu-mi ceara ,
De grabiti ce sunt,
Vreo scadenta-n schimbul
Nimbului de sfant.

Ca nu am nici starea
Sa ma pot schimba ,
Nici sa-i zic iubirii,
Dintr-o data - ba!

Prea lumesc de tanar
Si prea-n toi petrec ,
Sa-mi umbreasca firea
Anii care trec.



E totul rinduit sa se intimple

Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi,saumbli,ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,
Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.

O poezie pe care am gasit-o deunazi pe net,nu stiu cine este autorul,dar mi s-a parut interesanta:

Ce simplu mi-ar fi, daca nu te-as iubi,

altceva nu-i nimic si mereu ma complic

si ce simplu mi-ar fi, daca nu te-as iubi.

Daca m-as lua dupa pretexte,

daca-as trage unde e usor,

nici nu trebuia s-aud de TINE

si-mi era mai de folos sa mor.

M-am bagat de buna voie sluga,

dragostei morale ce ti-o port,

dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil

sa privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simpla incapatanare,

pt. un ambitios pariu,

dar aleg o cale complicata,

tocmai din motivul ca sunt viu.

Eu detest relatia burgheza,

decorata circumstantial,

ma inchin la legile naturii

si salut iubirea ca scandal.

Mama ei de viata prefacuta,

tatal ei de soarta la mezat,

te iubesc in felul unui traznet,

te prefer asa cum s-a-ntmplat.

Greu imi e si greu iti e si tie

cu acest fel dea trai al meu,

totusi, vreau sa stii ca, din pacate,

dragostea e o dificultate,

fara care-ar fi cu mult mai greu."

Ce ziceti?

George Toparceanu - Aprilie

Baloane mari de spuma alba prin gradini

(Si zarzarul, si visinul, si perii)

Stau gata sa se-nalte din tulpini

Spre cerul primaverii…

Caisul nostru s-a gatit la poarta

Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,

Si cu zulufi de floare la urechi,

Cum astazi nicaieri nu se mai poarta.

Pe strada mare,

Ies flori înalte la plimbare

În rochii de sezon, usoare,

Cu toate ca-i o vreme asa de schimbatoare.

Ah, fetele - si mai ales cucoanele

Când vine primavara

Sunt dulci si colorate ca bomboanele!

Pe cea care-a trecut o cheama Clara,

Fiindca areOchi albastri tare,

Si gura ei cu rouge ca de coral

Surâde vertical…

Un mic vârtej, copil al Nefiintei,

De-a curmezisul strazii ratacit,

Nebun în jurul lui s-a rasucit

Sa-si prinda coada galbena cu dintii.

Departe, în azurul dintre nori,

S-arata bifurcat pe cer

Un sir subtire de cocori,

O escadrila de pe vremea lui Homer…