Se afișează postările cu eticheta bunatatzuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bunatatzuri. Afișați toate postările

duminică, 9 august 2009

RAS-EL HANOUT

Ras-el-hanout este un amestec de condimente folosit în Orientul Mijlociu şi nordul Africii. Numele său înseamnă „cel mai bun din magazin” şi se referă la mixtura obţinută din cele mai bune condimente pe care un vânzător le poate oferi.
Nu există o reţetă standard, definitivă, pentru prepararea acestui amestec. Fiecare magazin, companie, persoană poate avea propria combinaţie de condimente. De obicei, ras-el-hanout conţine cardamom, cuişoare, scorţişoară, paprika, coriandru, chimion, nucşoară, coajă de nucşoară, sare, galangal, piper şi curcuma.

Îndeobşte, ras-el-hanout include cam 12 ingrediente, dar există reţete cu peste 100 de condimente, multe dintre ele rare şi neobişnuite, cum ar fi grăunţele paradisului, piper de cubeba, piper lung, chimion negru, levănţică, boboci uscaţi de trandafir, ingrediente potenţial toxice ca belladonna, droguri ca haşiş, fructe ca cele de scoruş, dar chiar şi insecte, dintre care cea mai celebră este musca spaniolă (de remarcat că vânzarea acesteia, un cunoscut afrodisiac, a fost interzisă în pieţele din Maroc în anii ‘90). De la otrăvuri la droguri şi excitante, de la agonie la extaz… De obicei, toate aceste ingrediente sunt prăjite uscat şi apoi pisate împreună.

În Maroc, fiecare souk (negustor de condimente) se mândreşte că vinde cea mai bună versiune de ras-el-hanout. Există nenumărate poveşti, sau legende, despre amestecuri de ras-el-hanout create special pentru anumiţi clienţi, ca să fie nu doar aromate şi gustoase, dar să aibă şi efect halucinogen şi afrodisiac.

Un bun ras-el-hanout este cel mai potrivit exemplu de cum pot fi grupate şi combinate diverse condimente pentru a crea un ingredient mai bun decât suma componenţilor săi individuali. Ras-el-hanout este cumva asemănător amestecului curry, un pic picant, cu o aromă florală şi robustă, dar lăsând loc şi unor miresme subtile. Este un amestec extrem de versatil, dar cea mai bună utilizare a sa este în tagine, cărora le dă culoare, aromă şi gust. Cu doar o jumătate de linguriţă de ras-el-hanout, o cană de orez se transformă într-o capodoperă.

Cu acest amestec, combinat cu puţin ulei, se poate freca orice fel de carne; se lasă astfel la marinat ceva timp, după care se prăjeşte, se frige sau se găteşte la cuptor.

O variantă foarte bună de ras-el-hanout, potrivită cu orice fel de carne şi legume, foarte uşor de preparat, este cea de mai jos, în care ingredientele se combină direct măcinate, aşa cum se pot cumpăra din supermarket:

Ingrediente:
1 linguriţă de seminţe de chimion, măcinate
1 linguriţă de ghimbir, măcinat
1 linguriţă de curcuma, măcinată
1 linguriţă de sare
3/4 linguriţă de scorţişoară, măcinată
3/4 linguriţă de piper negru, proaspăt macinat
1/2 linguriţă de piper alb, măcinat
1/2 linguriţă de boabe de coriandru, măcinate
1/2 linguriţă de ardei iute uscat, măcinat
1/2 linguriţă de ienibahar, măcinat
1/2 linguriţă de nucşoară, proaspăt rasă
1/4 linguriţă de cuişoare, măcinate

Instrucţiuni:
Se amestecă toate ingredientele până ce sunt bine combinate. Se păstrează într-un container bine închis, la adăpost de aer, lumină, căldură şi umezeală. Rezistă astfel cel puţin 1 lună.

Iată o altă variantă, cu mai puţine ingrediente, dar mai laborioasă. După cum se poate lesne observa, este foarte diferită de prima reţetă, ceea ce dovedeşte cât se poate de clar faptul că ras-el-hanout poate fi obţinut în nenumărate variante. Cu toate acestea, chiar dacă lasă impresia ca miresmele sunt combinate la întâmplare, mixtura este rezultatul unor ani de experienţă şi a mai multor experimente. Varianta de mai jos este foarte potrivită pentru carne, în special cea de miel.

Ingrediente:
2 rulouri de scorţişoară, rupte bucăţi
1 lingură de cuişoare
1 lingură de seminţe de coriandru
1 lingură de seminţe de schinduf
1 lingură de seminţe de chimion
1 lingură de seminţe de fenicul
1 lingură de seminţe de muştar
25 g petale uscate de trandafir de Damasc

Instrucţiuni:
Se pun toate ingredientele într-o tigaie mare, la foc mic. Se încing bine, până ce încep să sară din tigaie. Se amestecă imediat ce încep să sară si se prăjesc uscat timp de 2 minute, având grijă să nu se ardă.
Se ia tigaia de pe foc şi se macină mixtura cât este calduţă, cu o râşniţă de cafea, un blender sau într-o piuă.
Se poate păstra amestecul într-un container închis ermetic, la adăpost de aer, lumină, căldură şi umezeală. Rezistă astfel cel puţin 1-2 săptămâni.

www.reteteleluiradu.ro

DESPRE BUCATARIA MAROCANA



Iata un articol excelent de pe blogul lui Radu Popovici,un excelent bucatar specializat in gtastronomia asiatica si nu numai,un blog extraordinar de bine documentat si care explica pe inteles absolut orice nelamurire...merita sa incercati...:
Situat pe coasta de nord-vest a Africii, Marocul este una dintre cele trei tari care formeaza Maghrebul (vestul indepartat), celelalte doua fiind Algeria si Tunisia. Oceanul Atlantic este la vest, Mediterana la nord si teribila Sahara la sud. O serie de culmi muntoase serpuiesc prin centrul tarii, incepand cu Muntii Rif, in nord, si continuand cu muntii Atlas care aproape impart tara in jumatate, pe verticala. Regiunile mutoase sunt populate de berberi care reprezinta 80% din populatia marocana. Berberii nu sunt arabi, dar sunt islamici.

Scurt istoric
Fenicienii au fost primii care au infiintat o serie de porturi comerciale de-a lungul coastelor marocane, in urma cu circa 3000 de ani. Romanii au stapanit o perioada aceste teritorii, iar cucerirea araba, in sec. VII, a adus Islamul popoarelor din Maroc. In cele din urma, arabii au plecat, dar traditiile islamice au ramas. Orasul Fez, prima capitala regala a tarii, a fost fondat in 799 si a devenit rapid centrul cultural, economic si politic al tarii. O succesiune de dinastii tribale au condus Marocul, culminand cu Alauitii, sultani arabi care au luat puterea in 1668 si o detin inca si astazi.
Europenii s-au luptat pentru controlul Marocului, francezii reusind sa detina o pozitie dominanta. Tratatul de la Fez, din 1912 declara Marocul ca fiind protectorat francez si spaniol. Marocul si-a castigat independenta abia in 1956, sultanul declarandu-se rege sub numele de Mohamed al V-lea. Fiul sau, Hasan al II-lea, a devenit rege in 1961.
Astazi, aceasta tara bogata, cu aproape 25.000.000 de locuitori este puternic implicata in agricultura, turism si minerit. Influentele spaniole, arabe, evreiesti si franceze, combinate cu fondul berber, dau originalitate culturii marocane. Bucataria este una dintre importantele coordonate culturale ale acestei tari.

Mancarea marocana
Bucataria Marocului este socotita, pe drept cuvant, una dintre cele mai bune din lume. Putine sunt locurile unde mancarea este preparata cu atata grija si prezentata atat de artistic, atat de delicat servita si atat de gustoasa.
Mancarea marocana se inscrie in doua mari categorii. Prima, destinata oaspetilor importanti, este opera maestrilor bucatari. Nici o femeie nu este prezenta. Barbatii sunt asezati pe saltele sau perne, langa mesele joase. Apa parfumata, in vase de argint, este adusa pentru ca oaspetii sa-si clateasca trei degete de la mana dreapta. Gazda bate din palme iar festinul incepe. Masa este socotita un festin al zeilor si incepe cu Bismillah – binecuvantarea lui Allah.Un fel dupa altul – fiecare delicatesa este servita pana cand oaspetii sunt complet satui. Vasele de argint sunt din nou umplute cu apa calda si sunt prezentate pentru curatatul mainilor si buzelor.

A doua categorie este ce a mancarurilor gatite cu multa grija si dragoste de gospodine (Dada), acasa. Ele petrec ore alaturi de vasele de pamant smaltuite, de cele de bronz si de kanoun, cuptorul de pamant mobil. Bucatariile sunt austere, iar sursa de caldura este carbunele. De asemenea, nu exista scaune. Un covor impaturit serveste drept scaun.

Aromele de coriandru, chimen, sofran, maghiran si ceapa se amesteca cu cel de ulei de masline, menta si trandafiri. Mancarea marocana profita mult de pe urma resurselor naturale ale unei tari in care mancarea este aproape un ritual. Bucatarii din cele patru orase regale (Fez, Meknes, Marrakech si Rabat) au rafinat traditiile culinare ca sa creeze baza a ceea ce astazi este cunoscuta ca bucatarie marocana.

Masa de pranz este masa principala, cu exceptia perioadei Ramadanului. Pranzul incepe de obicei cu o serie de salate calde si reci, urmate de o tagina sau tocana. Apoi, este randul celui mai satios fel de mancare, adesea preparat din carne de miel sau pui, urmat de cuscus cu legume. O ceasca fierbinte de ceai dulce, de menta, incununeaza pranzul. Cel mai adesea, marocanii mananca folosind ca „ustensila” primele trei degete ale mainii drepte.

Puternica influenta araba prezenta mai ales in doua dintre orasele regale, Fez si Marrakech, au contribuit din plin la formarea bucatariei marocane, asa cum au facut-o si traditiile spaniolesti din Tetuan, sau cele evreiesti din Essaouira. Aspecte ale acestor influente sunt prezente in cele mai populare mancaruri marocane: cuscus, bisteeya (o placinta cu trei straturi, condimentata si dulce, invelita in foi de placinta), mechoui (miel fript), djej emshmel (pui la cuptor) gatit cu masline si lamaie.

In timp ce condimentele au fost importate in Maroc de mii de ani, multe alte ingrediente provin din resursele naturale: menta si masline din Meknes, portocale si malai din Fez, pere din Casablanca, rodii, migdale, curmale, nuci, castane, miere, orz, cirese, pepene, peste si fructe de mare din abundenta, ulei de argan, carne de miel si de pui.
Marocanii sunt unanimi in a spune ca cele mai bune mancaruri se gasesc nu in restaurant, ci acasa. In aceasta tara traditionala, femeile sunt cele care gatesc.

Cum este servita o masa in Maroc
Nu rareori o gazda marocana depune eforturi timp de o saptamana intreaga pentru a prepara o masa cat mai deosebita invitatilor sai. Masa poate consta in mai mult de 50 de feluri.
De obicei, o masa incepe cu B’stilla (rulouri de aluat subtire ca hartia umplute cu carne de pui si legume, intr-un amestec dulce-iute), urmata de tipicele bulete sau kebab, preparate cu carne de vita sau miel.
Urmeaza apoi tajinele, pui sau miel cu legume si condimente, intr-o tocana picanta, fierte impreuna timp de mai multe ore, servite cu o lipie numita khubz (sau khobez).

In Maroc, ca in majoritatea tarilor arabe, painea se prepara acasa. Painea marocanilor se prepara din faina semolina fara grasime sau lapte. O invocare a lui Allah este facuta inainte ca gospodina sa inceapa framantatul painii. Cand painea a fost modelata corect, fiecare familie isi pune sigiliul pe ea inainte de a trimite copiii la brutaria comuna.
Dupa tajine, se serveste, ca fel separat, a batinjaan – salata de vinete sau de rosii tocate.
Urmeaza apoi cuscusul, mancarea nationala marocana, preparata din semolina, gatita la perfectiune, fiecare bob separat de celelalte.
Masa este completata cu felii de pepene, patiserie cu miere si migdale, ca baclacalele din Orientul Mijlociu, si, in final, ceai de menta.

Ingrediente principale
Bucataria marocana foloseste din plin condimentele, lucru natural daca ne amintim ca se afla pe milenarul drum al comertului cu mirodenii, ce lega India de Arabia si Africa de Nord. Condimentele sunt folosite ca sa potenteze gustul celorlalte ingrediente, nu ca sa-l acopere.
Cele mai utilizate condimente sunt:
Scortisoara: bisteeya, cuscus si multe dintre deserturi.
Chimen: este unul dintre condimentele favorite ale bucatariei marocane si se gaseste in aproape toate mancarurile cu carne de vita, miel sau pui.
Curcuma: supa harira, importanta caci este masa de sera din timpul Ramadanului.
Ghimbir: in majoritatea tajinelor
Piper de Cayenne: in mancarurile gatite insudul Marocului.
Paprika: de obicei in mancarurile preparate cu rosii si in tajinele de legume.
Anason: paine si prajituri.
Susan: paine, deserturi, ornament pentru mancarurile preparate cu sofran.
Piper negru: in aproape toate felurile de mancare, cu exceptia deserturilor.
Condimente folosite mai putin frecvent in bucataria marocana sunt: ienibahar, cuisoare, seminte de coriandru, lemn dulce. Ras el hanout este un amestec traditional marocan utilizat pe scara larga.

Verdeturile aromate sunt de asemenea foarte prezente:
Patrunjel: in special in tajine.
Coriandru: in tajine.
Maghiran: in mancarurile cu carne, dar mai ales la prepararea ceaiurilor.
Menta: ceaiuri
Busuioc: in mancarurile cu carne de pui.
Ape parfumate de flori de portocal si de trandafiri: prajituri, tajine si salate.

articol preluat de pe http://www.reteteleluiradu.ro/

joi, 30 iulie 2009

SANGRIA

Frumusetea retetiei pentru Sangria este faptul ca este o reteta simpla si delicioasa si devine din ce in ce mai gustoasa pe masura ce adaugati ingrediente. Este greu sa adaugati ingredientul gresit. Doar ganditi-va la fructele, condimentele si bauturile dvs preferate. Raciti si serviti.

Ingrediente

* 1 sticla de vin rosu (Cabernet Sauvignon, Merlot, Rioja, Zinfandel, Shiraz)
* 1 lamaie taiata felii
* 1 portocala taiata felii
* 2 linguri de zahar
* 1 paharel de brandy
* 2 pahare de apa minerala

Preparare

Turnati vinul intr-un bol si stoarceti sucul de la feliile de lamaie si portocala. Puneti feliile de fructe in vin (scoateti semintele daca este posibil) si adaugati zaharul si brandy-ul. Lasati la rece peste noapte. Adaugati apa minerala inainte de servire.

Daca doriti sa serviti Sangria imediat, folositi vin rosu racit si serviti cu multa gheata.

Idei

Daca doriti sa faceti Sangria dvs mai deosebita, puteti adauga capsuni taiate, piersici, afine, zmeura, kiwi, un pic de gin, brandy sau rom, un pahar de bere de ghimbir, suc de lamaie sau suc de limeta.

sâmbătă, 30 mai 2009

CEVA USUREL

Si pentru ca am o usoara senzatie ca cele de pina acum v-au picat cam greu,va recomand ceva usor, o salata greceasca veritabila:



Salads: How To Make Greek Salad

joi, 28 mai 2009

O VECHE TRADITIE ELVETIANA?

Dupa cum declara un saptamanal din Valea Rinului in estul Elvetiei, "Rheintaler Bote" din 21 Noiembrie 1996, exista inca oameni care mananca in mod regulat caini.

In Elvetia, spre deosebire de alte tari, consumul personal de animale domestice nu este interzis, numai comertul cu asemenea animale nu este permis. Producerea unturii, cunoscute pentru "beneficiile pentru sanatate" in caz de reumatism este permisa atata timp cat nu este facuta pentru profit.

Intr-un interviu un fermier a spus unui ziarist ca "carnea cainilor este cea mai sanatoasa dintre toate. Are fibre mai scurte decat carnea de vita, nu are hormoni ca in cazul carnii de miel, nu are antibiotice ca in cazul carnii de porc".

Un proprietar de restaurant din Widnau, micul meu orasel natal, si-a marturisit obisnuinta lui de a consuma carne de caine si a explicat reporterului ca era la fel de entuziasmat de carnea de caine ca si de untura acestora. Cu numai cateva zile in urma el daduse untura de caine politistului pentru cei doi copii ai sai si tusea lor s-a vindecat deindata.

Cu catva timp in urma echipa postului german RTL TV a relatat despre traditia consumarii carnii de caine in Sf. Gallen si Appenzell, doua cantoane rurale din estul Elvetiei. Reactiile au fost socante. Scrisori de protest au fost scrise din diferite tari guvernelor local si federal. O petitie a fost semnata de 7000 de persoane si inmanata Comisiei Cantoanelor. Ea a fost respinsa si nu a fost transmisa Consiliului Federal. Motivul? Nu era de datoria statului sa urmareasca obiceiurile alimentare ale cetatenilor sai.

miercuri, 20 mai 2009

SOSUL DE PESTE


Sosul de peste este un lichid aromat, cu gust sarat, de culoare brun-roscata. Este unul dintre ingredientele de baza ale bucatariei thailandeze (mai este folosit pe scara larga in Laos, Cambodgia, Vietnam). Jucand rolul sarii din bucatarie occidentala, sau al sosului de soia din cea chinezeasca, sosul de peste de buna calitate adauga si o aroma deosebita. Practic, fara sos de peste, bucataria thailandeza nu ar mai fi aceeasi.
Numit “nam plah”, sau “nam pla”, in thailandeza (inseamna, literalmente, “apa de peste”), sosul de peste este de fapt sucul extras din carnea pestelui, printr-un proces indelungat de sarare si fermentare. Se folosesc in general pesti mici, care nu au o valoare comerciala deosebita.
Pentru ca sosul sa aiba o aroma si un gust deosebit, trebuie ca pestele sa fie foarte proaspat. Imediat ce barcile pescaresti se intorc cu capturile lor, pestele este curatat si scurs, apoi amestecat cu sare marina. Este transferat in vase mari, de pamant, al caror fund este acoperit cu un strat de sare; deasupra pestelui, de asemenea, se asaza un strat de sare. Capac greu, de lemn, care acopera butoiul este ingreunat suplimentar cu pietre, sau greutati, pentru a impiedica pestele sa pluteasca deasupra lichidului care se formeaza in timpul fermentatiei. Vasele sunt lasate in locuri insorite, timp de 9 luni, sau chiar un an. Din cand in cand, sunt descoperite, iar pestele este expus in mod direct la soare, ceea ce ajuta la dezintegrarea si transformarea sa in lichid. Descoperirea periodica a vaselor duce la obtinerea unui suc de foarte buna calitate. Dupa trecerea celor noua luni, lichidul este scos din vase, preferabil printr-o gura practicata la baza vasului, fiind astfel nevoit sa treaca prin straturile de peste ramase. Sucul este strecurat, si sedimentele sunt indepartate. Sosul strecurat este transferat in vase curate si lasat in soare, la aer, timp de 2 saptamani, pentru ca mirosul puternic de peste sa se disipeze. Abia atunci este gata de imbuteliere.

Produsul finit este 100% sos de peste de cea mai buna calitate, prima mana. Calitatile intermediare, a doua si a treia mana, se obtin prin adaugarea de apa sarata care acopera pestele ramas in vase; se lasa sa stea 2-3 luni de fiecare data, apoi se filtreaza inainte de imbuteliere. In cele din urma, pestele ramas este fiert cu apa sarata, apoi strecurat, producand astfel cea mai slaba calitate de sos de peste. Aroma si gustul sunt din ce in ce mai slabe, cu cat calitatea sosului scade. De aceea, unele cantitati de prima calitate sunt adaugate in calitatile inferioare, pentru a le imbunatati.
Sosul de peste face minuni nu doar in mancarurile sud-est asiatice, ci este si foarte sanatos. Contine multe proteine (cca. 10%) si intreaga gama de aminoacizi necesari organismului pentru crestere si regenerare; are si un bogat continut de vitamine, in special B12 si alti nutrienti naturali (calciu, fosfor si fier). Este mult mai sanatos sa folositi sos de peste in loc de sare, sau sos de peste amestecat cu ardei iute, in loc de sare si piper.Putini stiu ca sosul de peste, de fapt, are origini mediteraneene. Romanii apreciau in mod deosebit acest extract sarat din hamsii, pe care-l numeau “garum”, sau “liquamen”; multi confereau acestul lichid puteri magice!
Desi l-au uitat in timp, romanii aveau dreptate: sosul de peste chiar este magic. Oarecum neapetisant ca aroma, cand este adaugat in mancaruri le transforma radical.

Din fericire se gaseste pe piata, aproape in toate supermarketurile si nu este scump. Treceti peste prejudecati si folositi-l: va va conferi puteri magice in bucatarie!

sursa: www.reteteleluiradu.ro

orez cha-han



De curind am reusit sa pasesc in varful picioarelor in universul mancarurilor asiatice de cand portile lui s-au crapat si pentru mine.Este, intr-adevar, un univers fascinant si nici pe departe atat de complicat cum pare.
Desigur, exista problema unora dintre ingrediente care nu se gasesc pe piata, dar bucataria asiatica este atat de diversa, incat raman destule retete ce pot fi preparate usor si rapid, cu ingrediente la indemana noastra.
Fiecare tara central, sud si sud-est asiatica are variante ale acestei retete in care se re-utilizeaza orezul ramas de pe o zi pe alta. Probabil ca Nasi Goreng este cea mai celebra dintre ele.Cha-han este, la origine, chinezeasca şi, într-adevăr, se găteşte din rămăşiţe. De aceea, puteţi adăuga cam tot ce vă cade-n mînă. Mărunţit să fie. Măiestria în preparare constă în gradul de coagulare a oului înainte de a adăuga orezul. Ideal este ca fiecare bob să poată fi acoperit de pelicula de ou. De aceea cînd oul e pe jumătate întărit, se adaugă direct orezul.



2 cani orez fiert cu o zi inainte...,rece,de la frigider
1 ceapa mica, tocata
1 morcov mare, tocat
1 ardei gras, curatat si tocat
100 g cana sunca de porc, tocata
2 oua
2 catei de usturoi
2 linguri de sos de soia
2 linguri de ulei, pentru prajit
sare
piper negru, macinat

Instructiuni:
Se incinge un wok si se adauga putin ulei. Se bate un ou intr-un castronel.
Se soteaza in wok ceapa, morcovul, usturoiul, ardeiul gras si sunca pana ce devin moi. Se adauga oul batut si se lasa cateva secunde, pana ce incepe sa se intareasca putin. Se adauga orezul fiert, rece, si se amesteca bine. Se adauga sare si piper si se amesteca. Se micsoreaza flacara, se adauga sos de soia si se amesteca repede. Se ia de pe foc si se serveste.

marți, 19 mai 2009

MIEREA DE MANUKA



Arata bine,are un gust minunat si se pare ca poate vindeca si unele maladii.Singura problema:este lipicioasa!....Ah,sa nu uitam nici pretul:5 lire sterline estimat la o lingurita,55 lire un borcanel mic.Este vorba de mierea de manuka(arbore de ceai),singura de acest fel din Marea Britanie.Compania Tregothnan din Cornwall,care deja vinde cu succes ceaiul cultivat pe dealurile insorite din regiune,este increzatoare in mierea de manuka si in faptul ca iubitorii de dulce vor aprecia aceasta delicatesa.Compania sustine ca pretul ridicat eate justificat de faptul ca albinele sint adapostite in 20 de stupi speciali,de citeva ori mai mari decit cei obisnuiti,in valoare de 5000 lire fiecare,iar albinele albinele zboara printre arbustii de manuka din gradina,care in mod normal se gasesc in Noua Zeelanda si Australia.
Mierea se pare ca ar avea si calitati curative,vindecind acneea,arsurile solare,inflamatiile gitului si prrobleme digestive.(sursa:The Guardian)

Mi se pare mie,...sau e doar o strategie de marketing eficienta...denumiri exotice,pret prohibitiv...fraierii au liber la cumparaturi!